Top 5 Treburi gospodăreşti care nu-mi plac

Vine o vreme în viaţa fiecărui om când nu mai poate lăsa pe seama părinţilor toate treburile alea nasoale care trebuie făcute prin casă. Şi de curând a venit şi vremea mea. Azi dimineaţă, în timp ce-mi beam liniştită ceaiul în bucătărie (mi s-a terminat cafeaua), m-am gândit aşa la un top 5 treburi gospodăreşti nu tocmai plăcute.


Locul 5 - Spălatul hainelor

Cu asta nu am o problemă reală, că până la urmă le bagi în maşina de spălat şi le laşi acolo, dar am băgat-o în top din doua motive:
1. Pentru că m-am chinuit o oră jumate să-mi dau seama cum se foloseşte maşina de spălat
2. Pentru ca mami si cu tati nu ma lasa sa umblu cu prelungitoarele sa nu ma curentez intr-un fel sau altu si am un singur prelungitor, pe care-l folosesc la calculator. Când spăl hainele, nu-mi pot folosi calculatorul.

Locul 4 - Dusul gunoiului

Cred că pentru ăsta am cel mai simplu motiv: mi-e lene. 

Locul 3 - Curăţatul covorului

Eu cunosc 4 metode de curăţat covorul şi le urăsc pe toate:
- metoda clasică, cu scosul covorului afară şi bătut până îi sar capacele. Chestie pe care şi de-aş avea buna intenţie n-aş putea să o execut, având în vedere că nu sunt în stare să car un covor.
- curăţatul covorului cu peria. Cam asta e metoda care o folosesc eu cel mai des, dar e foarte obositor şi durează o grămadă de timp
- Aspiratul. Mă enervează sunetul aspiratorului. Mă enervează aşa, că mă scoate din minţi.
Locul 2 - Curăţatul aragazului

Nu am probleme mari cu curăţatul chestiilor, dar la aragaz treaba e mai aiurea, pentru că mâncarea întărită se curăţă mai greu decât orice. Şi eu mă plictisesc repede.In fine aici ami face mami curat!:D

Locul 1 - Curăţatul frigiderului

Asta e printre puţinele treburi pe care chiar nu o pot face. Am încercat odată, mai demult, şi mi s-a făcut rău instant. N-am nici o problemă să curăţ vana, toaleta, sau orice parte din baie, dar nu pot să curăţ frigiderul nici plătită.


Vouă ce nu vă place să faceţi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesk!ptr ca ai comentat pe bloggul meu!