Și-ajungem, mereu, să ne lege un nenorocit de ceas care, probabil, ne măsoară timpul rămas. N-avem de unde să știm, până nu se va întâmpla ruperea definitivă, poate. Nu e bine ce facem zeule, chiar tu ai spus-o și sunt conștientă. Dar cine mama naibii crezi că-ți poate rezista? Cine se poate abține când te vede? Nu știu cât o să mai putem rezista în ritmul ăsta, cert e că observ că niciunul din noi nu dă semne de retragere, sau ceea ce ar trebui să fie semne, sunt niște gesturi mult prea mici și nepotrivite. Sunt gesturi care, undeva, în mare, lasă o urmă de dorință de separare, dar nu destul încât să și luăm o decizie. De aceea, zeule, vom continua așa, până la un punct. Punct care nu se știe nici unde e, nici cum arată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesk!ptr ca ai comentat pe bloggul meu!