Condoleante, Joe and Jenny!

Inca din prima zi de cand i-am cunoscut prin intermediul prietenei mele cele mai bune, mi s-au parut deosebiti. Nu numai prin culoarea lor, forma sau simplitatea, ci si prin starea care mi-o dadeau. Puteam sa jur ca inimioara mea o luase la galop cand a zarit culoarea aceea de verde viu! Aveau personalitate, intr-adevar. Am mai avut colectii intregi, dar astia chiar aveau ceva foarte aparte, aveau suflet. I-am testat, erau moi precum guma de mestecat pe dinauntru. Imi veneau perfect, parca special facuti pentru mine. Era clar ca eram suflete pereche. Ca un fel de dragoste la prima vedere.
Un an si cateva luni am trait impreuna. Mergeam pe camp cu ei, am fost la date cu ei, am mers pe nisipul fierbinte al plajii, am alergat in noroi, am mers in balta, am dansat cu ei, am fost la concert, am dat suturi un fund impreuna, am calcat in obstacolele urat mirositoare, au supravietuit printr-un mod miraculos botezului cu vin (sper ca acest post sa nu dea satisfactie individului), am alergat la ora de sport impreuna, au intrat in masina de spalat de multe ori, am urcat la munte cu ei, au supravietuit chiar si frigului aspru de iarna, au simtit briza marii, au avut o anume conexiune cu emotiile mele si transpiratia degetelor de la picioare. Sunt martori la multe evenimente.
Insa, cu timpul, acestia s-au imbolnavit si nu ii puteam supune operatiei pentru ca nu ma prea pricep la cusut. Erau zgariati, tavaliti, culoarea lor se schimbase dintr-un verde viu precum sticla de Sprite plina ... intr-un verde cacanar. Ranile erau tot mai adanci cu timpul si datorita efortului pe care il depuneau numai ca sa ma simt eu bine. Cand va odihneati in debara, mama s-a apucat sa mai arunce din ce era pe acolo. V-a vazut si pe voi, iar fara stiinta mea, v-a dus pe un ultim drum, fara mine alaturi, spre ghena. Numai un suflet de spartan ca al mamei mele putea sa faca asa ceva!
Imi pare rau, va cer iertare ca nu am putut sa intervin. Ma simt foarte vinovata, lipseste ceva parca. Un lucru nu vreau sa uitati, chiar daca acum Dumnezeu s-a reprofilat si ii tineti de cald. Sper ca sunteti intr-un loc bun dar stiu ca nu se compara cu piciorusele mele care va duc dorul. V-am iubit, va iubesc si va voi iubi in continuare. Nu am sa va uit niciodata. Va promit.
Am sa va rog sa tinem un moment de reculegere pentru tenisii mei, Joe si Jenny.