Despre cienva...

' Hai maaa, joaca-te si tu cu mine! Cu papusile!

Lasa-ma mah idioato, n-am chef de tine si de papusile tale!

Te rooog...

Nu.

Te rog frumooos!

NU!!!'

Asa incepea o poveste frumoasa dintre o mogaldeata cu zulufi si o fata in pragul adolescentei. Cu cate o palma, cate un tras de par, un sut in fund, o injuratura, o pacaleala idioata gen: " chipsurile mele sunt mai bune si mai multe ca ale tale " chiar daca punga era aceeasi. Un urlet isteric de se trezeau toti vecinii, o veste pe la parinti despre ce a facut Magda/Adriana, un " PRUASTOH " zis cu atat de mult patos. Mai profund ca niciodata!

Dar anii au trecut iar Magda deja era adolescenta. Era evident ca nu ii mai ardea de jocuri pentru ca altele erau prioritatile ei. Adriana, ei bine, era inca mica si nu suficient de matura sa o inteleaga pe sora ei mai mare. Ba mai mult, ii infigea bete-n roate.

Cu fiecare an care trecea, incepeau sa se inteleaga mai bine. Desi era diferenta de 11 ani intre ele, conta foarte mult varsta Adrianei intr-o mare masura. Dupa ce Magda era deja majora, relatia dintre ele s-a mai schimbat. Nelipsitele " proasto, idioato, imbecilo, cretino, handicapato " inca se auzeau totusi. Si picioarele in burta, trasul de par si cucuiele din cap erau tot in program. Dar ceva se schimbase, si anume ca Magda ii dadea sfaturi despre adolescenta sorei ei mai mici si incepeau sa aiba si ele impreuna secretele lor. Ei, cu cate unul dat in gat, dar o bunicica parte si acum mai sunt doar intre ele. Nu de alta, dar totul mergea pe o anume doza de santaj. " Daca spui de chestia asta, o sa le zic si eu parintilor de ce ai facut tu! ".

Aveau chiar traditiile lor. Cand parintii erau plecati de acasa, scoteau instalatia si globurile de Craciun, chiar daca nu era sezonul. Iar cand in sfarsit Craciunul sosea, faceau tot felul de jocuri precum unul intitulat de Magda " Biletelele ".

Si timpul a tot trecut. Cam repede. Magda urma sa intre la facultate, sa plece la Bucuresti iar Adriana evident ramanea singura. Pe moment era foarte fericita, nu mai trebuia sa imparta lucrurile cu sora ei mai mare. Calculatorul, camera, patul, dulciurile... Erau toate ale ei. Chiar si capacitatea de ingurgitare a mancarii s-a marit o data cu greutatea corporala. Momentul asta il asteptase o viata intreaga, amandoua. Sa scape una de cealalta cat mai repede posibil pentru ca... " NU TE MAI SUPORT, PLEACA MAI REPEDE SI O SA TE INLOCUIESC CU UN CAINE! ". Urma sa se vada cam pe la o luna jumatate, doua luni, depinde. Mai vorbeau la telefon, pe messenger. Deja isi simteau lipsa uneia celeilalte si isi cam pierdusera antrenamentul batailor rupte din povesti. La greu nu puteau sa se mai imbratiseze si sa planga in bratele sorei mai mari sau invers. Dar n-au evitat sa-si imprumute hainele, sa se incurajeze asa cum situatia le permitea, sa isi zica ce aveau pe suflet. Pentru ca amandoua deja se maturizasera suficient cat sa-si dea seama ca e greu fara cealalta sora identica aproape.

Dar abia acum imi dau seama ca distanta asta ne-a apropiat mai mult, practic. Saream in bratele Magdei  cand ne vedeam si incepeam sa cantam " Nianianianiaaa!". Ba cateodata imi venea si sa plang, pentru ca mi-e greu fara sora mea cateodata. Unde e sfatuitoarea mea? Unde-i bataia? Unde sunt dulciurile mancate pe furis fara mine...sau de mine?

De un lucru sunt foarte sigura. Ca te iubesc, Magdulitsuchitsucipicutsinuca! Si ca inca nu te-am schimbat cu un Golden Retriever. Oricum aveai alergie la parul de animale ( da chiar, cu Suzi cum de n-ai?!?!?! ). In fine, eu tot pe tine te iubesc mult, mult, mult, mult, mult. Abia astept sa ne vedem.

Iar aici, o mica lista cu poreclele ( care mi le mai amintesc,deh ) care mi le-a dat Magda pe parcursul vietii mele.

Ciutix

Maimutsadro

Sobolan

Sobolanca

Soarece

Handibel

duxo (asta n-a fost chiar inventia ei, mai degraba a lui Ardei Gras dar obisnuieste sa-mi zica asa)

Si nu-mi mai amintesc.

Dar n-am sa uit cate ai facut pentru mine.